Orașul vântului rezistă și ne amintește de multele sale farmece tăcute
Încăpăţânat şi nepoliticos, spune cântecul. Excelent pentru eșecuri. Mulți spun că cetățeanul spaniol obișnuit locuiește în Zaragoza, că Zaragozanul este o sursă de încredere a sentimentelor țării. si de aceea se fac multe sondaje in capitala aragoneza. Zaragoza are eticheta, să recunoaștem, a unui oraș „normal”, cu monumentele și colțurile lui, da, dar la care Nu atât de mulți oameni vin „de-al lor”, așa cum spunem aici.
Zaragoza este acel oraș în care nimeni nu petrece vara (cu permisiunea protagonistului din Pagafantas) dar întotdeauna perfect pentru un weekend, un „mod spre” sau un „nu mă așteptam să fie atât de frumos”.
Fațada Pieței Centrale din Zaragoza
Noi, Zaragozanii, arătăm puțin despre farmecul nostru – aș spune mai degrabă contrariul. Dar în acest august ne simțim puțin ca niște eroi ai tăcerii. O liniște în care mersul cu bicicleta prin Parcul Labordeta capătă o cu totul altă culoare. Sau mergi cu tramvaiul la piața centrală pentru a vizita rămășițele vechii colonii romane, când Zaragoza era Cesaraugusta.
Anul acesta, când normalul a devenit excepțional, vocea lui Amaral rezonează ca niciodată cu acel „nu mai sunt zile de vară”. Dar rămân, deși concertele, planurile și reuniunile au fost amânate.
În această vară de așteptare, ne întoarcem privirea către ceea ce este al nostru și Gravurile întunecate ale pictorului din Fuendetodos capătă noi sensuri în Muzeul Goya. Ne simțim mai frumoase ca niciodată plimbările prin San Felipe, strada Alfonso sau apusul peste podul de piatră.
Presupunem că nu este momentul să sărutăm Stâlpul, bine, și profităm de ocazie reamintește-le devotaților că catedrala noastră nu este această minune eclectică de pe malul Ebrului, care este o bazilică, ci La Seo, la câţiva paşi de el.
Palatul Aljafería din Zaragoza arată ca ceva dintr-o poveste din O mie și una de nopți.
Și doar că băieți, chiar primim niște „somardones”. susțin că în Zaragoza avem plaje, cele ale Ebroului, și că în El Plata Bigas Luna a făcut deja un cabaret nou-vechi înainte ca această idee să sune peste tot.
Reflectăm că poate nu i-am acordat prea multă importanță mergeți la tapas cu metroul sau pentru a lua „juepincho” sau la Festivalul Asalto. Nici nu amintim suficient de Aljafería, acel palat construit de un rege al Taifei, în care au stat monarhii catolici.
Orașul vântului, binecuvântat vânt de nord, așteaptă acum să treacă ploaia. Să vedem dacă „chipiam” cât mai puțin și o îndurăm cu „noblețe și curaj”. Așteptăm cu nerăbdare Magdalena, San Pablo, acvariul și podul Zaha Hadid, și este că chiar privim cu alți ochi moștenirea acelui Expo 2008 dedicat apei.
Atunci am văzut cu emoție acea Simfonie a Aragonului de Saura în acel pavilion fierbinte din Ranillas, unde ne-am mărturisit, în cele din urmă, că nu ne mai dă curte. a spune ca o jota bine cantata si bine dansata ne-a adus lacrimile in ochi.
În capitala Comunităţii unde lucrurile nu sunt magice, ci „majicas” și sunt sărbătorite cu friptură de miel, migas, borage și vinuri de Cariñena, așteptăm neînfricoșați. Pentru că nu degeaba se spune că noi aragonezii suntem uriași... și cu cap mare.
Orașul vântului rezistă și ne amintește de multele sale farmece tăcute