Bill Murray este editorul Arthur Howitzer Jr.
„Încearcă doar să faci să sune ca și cum ai scris-o intenționat”, repetă el iar și iar Arthur Howitzer Jr. (Bill Murray), genialul și răbdătorul redactor al revistei Dispecera franceza, suplimentul de Liberty, Kansas Evening Sun, pe care el însuși l-a fondat cu ani în urmă și care îi dă titlu Al 10-lea film al lui Wes Anderson (al 11-lea este pe cale să fie filmat în Chinchón).
Dispecera franceza, filmul este un omagiu adus jurnalismului de la mijlocul secolului al XX-lea. Acelui jurnalism care nu a scutit de cheltuieli pentru că avea încredere orbește în scriitorii săi. Acelor jurnaliști care au fost așa francofili în calitate de director al The Tenenbaums, originar din Austin, Texas, și rezident în Paris de ani de zile. Anderson este întotdeauna foarte clar în referințele și inspirațiile sale și aici de la început a vorbit despre dedicarea sa față de una dintre revistele care l-au însoțit mereu și pe care le colecționează compulsiv: New Yorkerul.
Sediul revistei imaginare a lui Wes.
Până acum știam. Cu remorca, am mai dedus că The French Dispatch ar fi Wes Anderson de Wes Anderson pentru Wes Anderson. O odă pentru el însuși. După ce am văzut filmul la premiera sa mondială la Festivalul de Film de la Cannes, confirmăm. Regizorul s-a depășit prin estetica sa simetrică, colorată, retro. În fixarea lui pentru detalii. În măiestria sa asupra miniaturii, decorațiunilor.
Filmul este plasat în orașul inventat Ennui-sur-Blasé, în ale cărui exterior s-a rostogolit Angulema și ale căror interioare sunt ca un teatru cu peisaje prețioase. Ca cafeneaua Le Sans Blague, cu pereți galbeni, mese mici pătrate, un tonomat din anii 1960, unde Zeffirelli (Timothee Chalamet) și Lyna Khoudri (Juliette) Ei plănuiesc revoluția de șah al tinerilor (inspirată din mai 68). Y Lucina Krementz ca Frances McDormand jurnalist veteran al The French Dispatch, le observă și omite neutralitatea supraevaluată.
Structurat în mai multe capitole, precum trecerea în revistă a reportajelor, lectura și narațiunea articolelor care vor alcătui ultimul număr al revistei Howitzer, fiecare este o secțiune. Începând cu călătoria locală de Herbsaint Sazerac (Owen Wilson) de Ennui-sur-Blasé, incapabil să se concentreze pe lucruri pozitive, dar găsind șic chiar și pe aleile mafiei și prostituatelor.
Zeffirelli (Chalamet) și Juliette (Khoudri), iubesc tonomat.
Apoi vine arta, cu cuvintele de J.K. L. Berensen (Tilda Swinton), o critică artistică de renume care amintește de istoria pictorului Moses Rosenthale (Benicio del Toro) cum a fost descoperit în închisoare când și-a transformat dragostea pentru gardian Simone (Lea Seydoux) în picturi în ulei de avangardă și plătite foarte scump Julian Cadazio (Adrien Brody).
După cronica politică și poetică a lui Krementz vine partea presupusă mai ușoară și mai distractivă, dar doar presupusă. Anderson demonstrează importanța a ceva atât de venerat și în Condé Nast Traveler, cronica și criticul gastronomic, încredinţat The French Dispatch să Roebuck Wright (Jeffrey Wright) care s-a îndrăgostit de gătit „sărbătoarea singuratică” în fiecare seară într-un restaurant diferit, singur, cu masa ca „tovarăș”.
Întâlnire editorială cu jurnalistul gastro.
Roebuck i s-a cerut un profil al bucătarul vedet al momentului, domnul Nescafier (Steve Park), dar când participă la cina unui bucătar la casa Comisarului (Matthieu Amalric), evenimentul este întrerupt de răpirea fiului acestuia din urmă. Iar reportajul ajunge să fie o aventură cu un meniu de trei stele cu șase permise, care începe cu un cocktail care îi lasă în extaz și se termină în o budincă de tutun. Deși, într-adevăr, mâncarea lui vedetă este încă plăcinta cu mierlă, plăcinta cu mierlă. Și ingredientul secret: otrava. „Avea gust de pământ, nu gustasem niciodată așa ceva”, spune Nescafier, aproape pe moarte.
Necrologurile sunt tocmai ultima secțiune a acestei reviste cu totul speciale. Și în acest număr final, ei publică Cronica neagră definitivă. Un rămas bun în lacrimi de la jurnalismul care a fost.
domnule Nescafier.