„Un tribut adus pământului” urmărește viitorul tribului Dene din Canada.
"Cred ca lipsa de respect față de natură este unul dintre motivele pentru care avem această pandemie”, reflectă cu oarecare tristețe Joe Sacco în timpul conferinței de presă virtuală în care discutăm cu el despre noua sa lucrare, A Tribute to the Earth (Reservoir Books). Autorul celebrului roman grafic Palestina, despre problemele teritoriilor Gaza și Cisiordania, ne vorbește din casa sa din Portland despre acest nou proiect privind relația indigenilor nord-americani cu teritoriul. „Noi, capitaliştii, nu tratăm pământul cu respect”, spune el.
Umilința cu care indigenii din Canada tratează natura Este una dintre marile învățături pe care le-a primit în timpul elaborării acestor aproape 300 de pagini (cu copertă cartonată), care l-au dus în nord-vestul acelei țări, unde resursele minerale valoroase (petrol, gaze și diamante) au adus muncă și dezvoltare, dar au adus și tăierea pădurilor, fracking-ul, scurgerile de toxice și conductele de petrol. Peisajul a fost afectat, dar și viața tradițională a unui sat care a văzut cum cultura lor a fost distrusă cu cruzime și premeditare.
Joe Sacco
„Denii – tribul care formează axa centrală a cărții sale – cred că ei dețin pământul, în timp ce noi credem că acesta ne aparține”, spune autorul. Ei trăiesc în Valea râului Mackenzie din timpuri imemoriale, iar pământul este pentru ei elementul central al modului lor de viață.
Trapani, sefii indigeni, activisti, preoti... o mare diversitate de personaje parcurge paginile din A Tribute to the Earth, pierdute in peisaje uluitoare și aride în care lupta pentru supraviețuire nu se datorează doar factorilor naturali. Alcoolismul și dependența de droguri, abuzul și copiii rupți din triburile lor nomade, imposibilitatea de a se reconecta cu familiile lor, sunt câteva dintre consecințele unei opresiuni colonialiste care a avut loc în acest paradis natural și despre care știm încă foarte puține.
Coperta „A Tribute to the Earth”, de Joe Sacco (Reservoir Books).
„Pentru a controla pământul au trebuit să-i controleze pe cei care locuiau pe el”, rezumă autorul american, născut în Malta în 1960. Inițial, Sacco a plănuit o nuvelă pentru o revistă franceză și a făcut o excursie de trei săptămâni în partea de nord a râului Mackenzie. „Când am ajuns, am descoperit asta au fost mult mai multe povești decât credeam. Am decis că proiectul merită o carte și am decis să mă întorc încă trei săptămâni, până când voi avea suficient material pentru o poveste bună. La prima călătorie nu a primit tot ce și-a dorit. Am vorbit cu multe persoane și, în profunzime, cu vreo 30 de persoane: șefi de sate, oameni cu poziții conflictuale în ceea ce privește extragerea resurselor, lideri politici și lideri indigeni”, își amintește el. Apoi a venit acasă, a scris scenariul și a început să deseneze, ceea ce a durat aproximativ patru ani. „Așa funcționează întotdeauna cărțile mele”.
Pentru jurnalist și ilustrator, cea mai șocantă parte a procesului a fost descoperirea numărul de abuzuri comise, sistemul reglementat pentru a pune capăt limbilor materne, maltratarea copiilor pentru că vorbesc propria lor limbă. „Când s-au întors în comunitatea lor, nu mai puteau vorbi limba maternă și nu puteau comunica cu proprii părinți și bunici. Toate bazele culturii au fost rupte. Multe probleme psihologice decurg din aceasta. Există mult alcoolism în comunitățile indigene, direct legat de această distrugere culturală”, explică el despre ceea ce el califică drept un teribil genocid cultural identitar.
O sanie de câini, între Tuktoyaktuk și Inuvik, în Delta râului Mackenzie.
SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI CONSECINȚELE EI
Sacco se declară pesimist cu privire la schimbările climatice. „Unii experți au avertizat deja că ceea ce se întâmplă cu Covid-19 s-ar putea întâmpla și noi nu am fost pregătiți. În mod similar, în unele zone ale planetei, schimbările climatice vor fi ignorate. În altele vei trăi cu mai multă intensitate. Teama mea este că fiecare țară va aștepta să îi afecteze direct. Nu știu dacă există politicieni suficient de curajoși să ne schimbe viața astăzi în anticiparea efectelor pe termen mediu-lung”.
Prin urmare, a vrut să facă o carte despre schimbările climatice. „Pentru majoritatea oamenilor pare abstract, înseamnă să fii atent la ceva ce se va întâmpla în 50 sau 100 de ani și ne este greu să ne conectăm cu viitorul. Credem că nu este problema noastră, din păcate.” spune-ne. „Și procesul începe de unde sunt extrase resursele naturale, de unde locuiesc indigenii. Ideea mea a fost să spun asta. Credeam că în America de Sud există povești binecunoscute despre popoarele indigene care luptă împotriva acestui mod iresponsabil de a folosi pământul, dar cineva m-a contactat din Canada și mi-a spus ce se întâmplă acolo, s-a dovedit a fi o realitate foarte complexă Nu știam nimic despre.”
„În America de Nord nu știm nimic despre Canada. Cred că același lucru se întâmplă și în Europa. Eu însumi nu am înțeles implicațiile reale ale internatului indienilor. El credea că colonialismul era un lucru al trecutului dar are implicații pentru prezent, încă mai respiră, nu a murit”, subliniază autoarea, care susține că este încă viu în marile corporații.
Cartea abordează problemele ecologice și sociale ale Teritoriilor de Nord-Vest canadiene.
Întrebat cum pot rezista triburile colonizării, el răspunde: „Este o bătălie foarte dificilă. Depinde de ei să decidă cum să reziste. Cei mai tineri încearcă să reia legătura cu ceea ce i-a făcut puternici înainte. Cultura și politica merg mână în mână pentru ei. Au conștiință critică, cel puțin cei cu care am avut de-a face. Într-o oarecare măsură nostalgică, dar mai ales o cultură vie, care înțelege că suntem într-o lume diferită”.
În Canada a existat o comisie pentru adevăr și reconciliere, dedicată practic investigării a ceea ce s-a întâmplat în școlile-internat pentru copiii indigeni. „A fost o hotărâre judecătorească. Prejudiciile au fost evaluate și cum ar trebui să fie compensate financiar. Dar, desigur, să dai bani oamenilor care au o dependență... Din păcate, mulți dintre ei au ajuns să se sinucidă. Mai târziu, acea comisie a elaborat un raport care a concluzionat că a fost comis un genocid cultural. Nu am nicio critică la adresa comisiei, dar realizarea unui raport nu rezolvă problema, poate da senzația greșită a unui punct final, dar consecințele sunt acolo.”
A avut relevanța ei, recunoaște autorul, dar „Canada trebuie să-și asume că problema în comunități continuă”, susține el. „Și asta, cel puțin, Canada a mers mai departe decât SUA, unde genocidul a fost foarte fizic. Există un muzeu în Washington dedicat indienilor, dar nu poți obține o fărâmă din ceea ce s-a întâmplat în el. Nu există voință reală de a ști ce s-a întâmplat în perioada de colonizare.
Nord-vestul canadian, un paradis arid unde cea mai mare problemă nu este tocmai vremea.
Modalități de exploatare a resurselor naturale au confruntat regiunea cu diferite dileme de-a lungul istoriei recente, care au condus la abuzuri asupra pământului și a popoarelor indigene, adesea excluse din deciziile în acest sens sau împinse să ia decizii care ar ajunge să le fragmenteze pe plan intern. Ecologismul, problemele sociale și istoria sunt amestecate într-o aventură care oferă cititorului mult de gândit și că combină propria noastră înțelegere a realității noastre cu mărturii personale care ne mișcă în cele mai adânci.
Jurnalism și activism
„Vreau să continui să fac jurnalism, este cel mai mare privilegiu care există, doar vorbind cu oamenii, intervievând, îmi place foarte mult. Dar o parte din mine vrea să facă lucruri diferite”. Sacco ne răspunde când ne întrebăm despre următorul său proiect. Va fi, poate, mai conceptual, ca Marele Război? „Pentru mine acea carte a fost o încercare de a nu mă gândi la povești individuale, ceea ce fac în mod normal. Sunt interesat de modul în care oamenii acţionează în masă și de aceea m-am gândit la acel conflict. Tindem să credem că o acțiune de grup poate fi un lucru bun, dar poate avea și rezultate catastrofale.”
„Acum lucrez la o carte foarte underground, filozofică și amuzantă (sper!), care Acesta abordează multe probleme la care am reflectat și pe care nu le pot include în munca mea jurnalistică. Jurnalismul ridică în mine niște întrebări la care nu se poate răspunde într-un mod jurnalistic și analizez aceste întrebări într-un mod diferit.”
Joe Sacco a intervievat zeci de oameni pentru a reflecta povestea revendicării denezilor.
Conceptul de jurnalism grafic este, în orice caz, nou pentru mulți oameni, care o asociază în mod normal cu fotografia, deși există din ce în ce mai mulți autori dedicați acestei forme de exprimare și documentare. „Ceea ce încerc să fac este să fac o impresie, să creez o atmosferă prin multe imagini”, explică el. Si adauga: „Jurnalismul este legat de activism într-un fel, dar nu este același lucru. Sunt clar pe stânga Cred că e clar prin temele pe care le aleg, dar trebuie să te confrunți cu anumite lucruri. Sunt oameni care mi-au spus „nu vorbiți despre internate, despre alcoolism”, dar acele subiecte au apărut tot timpul... Dacă vrei să fii jurnalist trebuie să fii deschis, este aproape mai mult o atitudine față de ceea ce faci. Trebuie să fii capabil să asculți.”
„Poate că secretul jurnalismului este că oamenilor le place să vorbească despre ei înșiși, iar dacă le oferi acea oportunitate, se vor deschide față de tine. Îi încurajez pe cei care vor să fie jurnaliști să persevereze, cred că este un domeniu care poate crește foarte mult”.
Guvernatorul general al Canadei John Buchan (în centru, ținând bastonul) discută cu trei preoți de misiune la Fort Good Hope, unul dintre decorurile piesei lui Sacco, în 1937.