Farul Punta de Barca, în Muxía
Au rămas cu ultima secundă de lumină. Poate ca să-mi iau rămas bun de la cei care au plecat și au dat acestei coaste un nume de familie. Fiecare navă a trebuit să moară aici măcar o dată. Costa da Morte plătește Caronte de multă vreme. Uneori vezi doar copii mici și bunici. Adultii pleaca. Ca la război.
L-a sunat o englezoaică tărâm al viselor și al naufragiilor acum mai bine de un secol. Annette Meakin a povestit, încă din 1907, că femeile din Galicia erau ca amazonele. Epavele nu au clopote pentru că au fost duse la biserici, pentru a se putea ruga morților.
Plaja Langosteira, în Fisterra
Marea, mereu marea, care usucă mâinile și dă parfum chiar și pietrelor, este calea de intrare și de ieșire.
The SS Priam, de exemplu, a lăsat mai multe cutii pe coastă în 1889, în fața celui Insulele Sisargas. Bijuterii și bogății, sute de metri de țesături de lână și bumbac, coniac, ceasuri de aur și argint, lire sterline. Doar o cutie cu aspect ciudat, lăcuită în negru, netedă ca o perlă. L-au deschis cu ciocanul, dar nu era nimic înăuntru. Protetestam, doar note, ca gemete. Era un pian. Totul a naufragiat pe această coastă, chiar și mandarine.
Xose Manuel Lema Mouzo găsiți o copie a unui ziar vechi care caută informații despre viața socială și culturală de pe Costa da Morte înainte de războiul civil în hemoteca centrului Blas Espín din Ponte do Porto. pune asta Este din anul 1904 și se numește El Noroeste și vorbește pentru prima dată despre această coastă. Patru ani mai târziu, o va face o prietenă apropiată a Reginei Victoria Eugenia.
Annette Meakin a spus că Galiția este Elveția Spaniei. „Aici valurile furioase, crescând ca drojdia, se sparg peste stâncile pe jumătate ascunse și, ridicându-se la o înălțime fabuloasă, se prăbușesc asupra lor cu sunetul tunetului chiar și pe vremea cea mai calmă. Este aici unde cadavrele pescarilor ghinionişti sunt atât de des spălate pe mal că ziarele locale anunță evenimentul aproape fără niciun comentariu”.
O călugăriță se plimbă de-a lungul debarcaderului satului de pescari Malpica
vorbeam despre catastrofele și asprimea vieții marine ca un fel de amestec imposibil de separat, de parcă ar fi uneltele tâmplarului, ca culorile de pe paleta unui pictor.
Meakin, călător inveterat, era prima femeie care a ajuns în Japonia pe Trans-Siberian. El a descoperit că numele de familie funerar al acestei coaste era în memoria locuitorilor săi timp de un secol. Costa da Morte este punctul cu cel mai mare număr catalogat de accidente maritime din lume.
The Dolmenul Pedra da Arca este în Malpica iar legenda spune că a fost construit de o moură, o ființă mistică, o femeie frumoasă care trăiește sub pământ sau în apă. Poate fi văzut stând pe malurile râurilor, pieptănându-și părul lung, privind.
Ce faruri, martori muți ai călătoriilor și pirați, ca femeile, ca bărbații. În Malpica există unul, în Sisargas. Aici SS Priam și-a luat rămas bun pe 11 ianuarie. Nouă vieți, inclusiv căpitanul. Ceață, temporară, lumina care se întrezărește nu pare din această lume, sau pe care o confundă cu cea a Capului Vilán.
Nu există nicio companie care să se ocupe de comunicarea cu insula. Trebuie să vorbești cu vecinii. De obicei este vânt și frig, dar inimile lor sunt calde. la bar sau pescar ei o știu bine. Este fereastra spre port, unde marinarii și rețelei își petrec timpul.
Fațada orașului Corme, unde se văd ravagiile salpetrului, vântului și ploii
Pe insule, însă, nu este nimeni, totul este sălbatic. Grande, Chica și Malante sunt numele lor. Sunt corvan și pescăruși. Y stânci de peste o sută de metri.
In Corme se gasesc barnaci si barnaci. Barnacles sunt ca acei baobabi din Micul Prinț. Nu sunt noi pentru ei. in corme exista deja o populație în 1105, conform documentelor găsite în mănăstirea Caaveiro.
lângă far Există cruci în memoria celor care și-au pierdut viața în munca lor. Pentru că în vârful lui O Roncudo, care se numește așa pentru că burlește și sforăie ca blestemul care s-a scufundat în râul Acheron, este locul unde sunt cele mai de preț barnacle. Nu se lasă cultivat, nu ascultă rațiunea. Marea, mereu marea, lovește acolo unde doare cel mai mult.
Cele câteva cadouri pe care le lasă sunt în drum spre far și cruci. Golfuri mici de nisip alb fin se uită la trecător invitându-l să le descopere secretele. Da Insua si Gralleiras. Ai grijă la maree. Unii ascund plaja.
Pescari în portul Malpica
The epava Prestige în noiembrie 2002 i-a forțat pe pescari să iasă cu mănuși și borcane pentru a se apăra de al treilea cel mai costisitor accident din istorie. Pana cand plaja de cristal din Laxe A încetat să mai arate ca o groapă de gunoi. Apoi, chapapotul a ajuns la biserica din Muxía. Uleiul vărsat a acoperit toată Costa da Morte în negru.
Costa da Morte este, de asemenea pământ de meigas, grânare, castele, revolte, castani de cal. Puțin mai în interior, în** Vimianzo**, în calea ta apar multe dolmene. Pedra Cuberta, Casota de Berdoias, Pedra da Lebre. Celții s-au adăpostit de vreme în case de piatră. Când au văzut marea a fost ca și cum ar fi părăsit mitul peșterii. Cei din afară au descoperit aici locuri exotice și plăceri necunoscute.
În cămilă, în 1934, a împărțit un alt tanc în două, cel Boris Sheboldaev, un tanc sovietic. Căpitanul a fost salvat și apoi a fost prezentat cu delicatețea tipică zonei: niste lipite. Bietul căpitan a încercat să le mănânce cu cuțitul și furculița.
De la Camelle erau scafandrii experți care au lucrat la spargerea epavei HMS Serpent. Chiar și o caracatiță i-a ajutat în căutarea lor ca localizator de monede de aur. blocat în Punta do Boi, s-a scufundat în fața plajei Trece, în 1890. A fost o tragedie, au murit 173 de oameni. Au fost doar trei supraviețuitori.
Dantela Maria Julia, în Camariñas
Trei ani mai târziu a făcut-o. abur mixt Trinacria, corabia călugărițelor, sau a defuncților queimados (defunct ars). Vecinii neputincioși nu i-au putut salva. Masa de lemn și grăsime trebuia arsă. Câinele căpitanului Murray a scos trupul fără viață al stăpânului său. Când l-au îngropat în Cimitirul englez din Camariñas a stat la picioarele mormântului său fără să-l abandoneze.
Fenomenul acestei coaste devine viral. Încă trei ani mai târziu și Camariñas are primul far cu lumină electrică din țară. Aceste povești sunt spuse de la mame la fiice în timp ce fac dantelă de bobină. Maria Julia ridică privirea. „Aici ca fete sau învață de la mic la trecere sau la iarnă”, explică ea. (Aici fetele învață de mici să petreacă iarna). Pentru că iarna este grea și uneori e în sus.
A Ponte do Porto Era mall-ul a făcut ca dantelă de tip Camariñas să fie răspândită în toată lumea. A fost trimis în Cuba, în Argentina, în Statele Unite.
The cel mai vestic punct al Spaniei continentale este si aici. The Farul Cape Touriñán Este din 1898, când Cuba a fost pierdută. Sunt o restinga care se duce in mare în linie dreaptă, îndreptându-se spre nord de la Punctul Gaivoteira și că este un pericol grav pentru navigatori. Sunt rocile cunoscute ca A Laxe dos Buxeirados , și este ca și culcare. Uneori melancolic, alteori amuzant, alteori dureros. Se pare că nu, dar atunci da.
Dantela tradițională de la magazinul Laces María Julia, din orașul Camariñas
Valurile bat de coastă, în timp ce câmpul dansează cu vântul ca foarte încet. Pe Costa da Morte valurile se joacă cu tine și vântul pare că vrea să te facă să zâmbești. Uneori simți că încearcă să-și vomite furia. Râul Xallas se varsă într-o cascadă, cel al lui O Ezaro, ca răspuns la acea forță a naturii. chestii de karma.
În Tourinan o navă engleză, the Magdeleine Reig, a luat înainte o sloop spaniolă. I-au ajutat pe naufragiați, dar i-au lăsat în A Coruña într-un mod prost, până când vedeta din port i-a salvat. Aproape treizeci de ani mai târziu, în 1957, aceeași navă engleză s-a scufundat în același loc.
Este incredibil că puțin mai la sud, în Pe plaja Nemiña, puteți pescui biban de mare și puteți merge la o școală de surf. Este ca acele pajiști de lângă coasta Bretaniei franceze sau a coastei irlandeze.
Fisterra arată ca orice oraș islandez din aventura lui Walter Mitty. Restaurantul La Bayonneise își datorează numele lui Corvetă Bayonnaise cu 32 de tunuri. Era o navă militară franceză, mândria națiunii. Căpitanul a preferat distrugerea lui decât să o dea inamicului. Era în fața acestei coaste a sfârșitului lumii când, cel 28 octombrie 1596, o furtună se termină cu 25 de nave scufundate din așa-numita Armada Invincibilă. Peste 1.700 de suflete.
Orașul este mai adunat, dar plimbarea până la capătul lumii merită din plin. Fisterranii știu asta, unii coboară până la plaja Mar de Fóra, cu faţa spre Atlantic. Vederea unui apus de soare diminuează ceea ce a crezut Brutus din 10 iunie despre asta. Ei poartă salitrul în vene. Ele nu pot fi separate de apă.
Vânzător de pește la restaurantul și magazinul de pește Mar Viva, în Corcubión
În corcubion, în restaurant cu viata de mare, peșteratul este jos, restaurantul sus. Tu alegi o bucată și ei ți-o servesc.
În limba galică, verbul a face fotografii nu înseamnă a le face. Sunt eliminate. Este ca și cum ai vrea să expropriezi ceva. Cum să profiti de fiecare ultimă picătură dintr-un pahar în care există doar sare, rocă, alge, scoici și solzi. De aceea se vede ultima rază de lumină pe Costa da Morte. În Muntele Pindo, la 629 de metri înălțime. Este fizică pură. Există 89 de kilometri de orizont. Ultima rază de lumină a zilei. Poate că coasta cu nume de familie funerar este cel mai bun loc pentru a vă bucura de viață.
Acest raport a fost publicat în numărul 138 al Revistei Condé Nast Traveler (aprilie). Abonați-vă la ediția tipărită (11 numere tipărite și o versiune digitală la 24,75 €, sunând la 902 53 55 57 sau de pe site-ul nostru). Numărul din aprilie al revistei Condé Nast Traveler este disponibil online ușor și rapid, gratuit, fără bariere sau formulare de înregistrare aici {:target="_blank"}* **
În estuarul Corcubión, pe Muntele Pindo se află așa-numitul far de la capătul lumii, Finis Terrae