Ne este dor să dansăm, liber și fără a măsura distanțe
Există o săptămână din an care rimează deosebit de bine cu cuvinte precum șaranga, verbenă, prânz, pivniță, cincimi, desfășurare, fără griji și reuniuni. În acea săptămână, cel cu 15 august între zilele lui, ale noastre orașe, al tău și al meu, îmbracă-te parte.
Cu sărbătorile din sat se întâmplă ca și cu tortilla de cartofi: știm cu toții cine face cel mai bine. Și ca și în cazul tortillas, nu sunt necesare argumente pentru a justifica afirmația noastră. Cum ai de gând să explici cuiva cum e să te întorci în verile copilăriei tale, ale adolescenței sau, fără a merge prea departe, anul trecut? Nu se poate face. Trăiește. Așa este, punct.
Cât de speciali sunt sunt cei care isi organizeaza vacantele in jurul lor pentru a nu rata nimic.
Este în acele zile când Spania s-a golit încetează să mai fie puțin și când orice oraș câștigă în frumusețe. Nu atât pentru fanioane pe care bugetul le permite să-și decoreze străzile, ci pentru bucuria și lumina care vin de la a vedea copiii, nepoții și chiar strănepoții care se întorc acasă.
Multe dintre ele sunt primite de la an la an și, deși am aflat că apelurile video servesc pentru a nu uita chipurile, nu există nimic care să înlocuiască o îmbrățișare bună și să ajungă din urmă cu familia și prietenii așa cum s-a făcut întotdeauna: vin sau bere.
Se spune că în orașe, și mai mult la petreceri, bei prea mult; si raspund mereu ca e normal, ca 365 de zile merg departe si ca printre noutati de spus pot exista băuturi greu de digerat și știri care trebuie prăjite.
Dar, atenție, nu încercați să impresionați. Puțin va conta acea promoție nou lansată, familia pe care începi să o formezi sau că ai obținut o cabană în proprietate. Vei continua să fii mereu „fata de la”, „băiatul de la”, „cel de la brutărie” sau „cel de la bar”.
Nu are nici mister, nici pierdere. Lasă în urmă de unde ai venit pentru a te concentra asupra realității unde ne aflăm.
Acest lucru ne-ar putea face să cădem în capcana de a crede, așa cum a cântat Serrat, în puterea egală a partidului. Dar prieteni, să nu ne păcălim, aici au fost mereu cursuri. Sau ai de gând să-mi spui că o piatră cu o canapea este la fel ca și fără ea?
Aici nu ești nimeni dacă nu știi să te aperi în pasodoble
Oh, dacă canapelele alea ar putea vorbi. Dacă acele canapele ar putea vorbi, primul lucru pe care l-ar spune este că au nevoie de curățare. Atunci ar trebui să le cumpărăm tăcerea pentru că Sărbătorile din sat sunt patria multor prime timpuri.
Primul răsărit cu prietenii, primele băuturi, prima noapte de petrecere fără timp să pleci acasă pentru că orașul este deja acasă, toată lumea se cunoaște și nu e de ce să-ți faci griji. Prima dată, un halat de baie și flippers te-au ajutat la o sindrofie pentru că știi când începe concursul de costume, dar linia care îi marchează sfârșitul devine neclară. Același lucru este valabil și pentru carduri de bingo, că te amesteci într-un joc cu altul și nu îndrăznești să o spui cu voce tare pentru bingo a devenit mai sacru decât procesiunea și singurul lucru care reduce la tăcere pătratul.
Cât de tăcută va fi acel pătrat anul acesta...
Ne este dor să dansăm, liber și fără a măsura distanțe. Ne este dor să sărim ca nebunii când joacă Pagan Party; cântă tare Torero; acordați atenție cântărețului orchestrei când ne cere mișcări imposibile pe ritmul lui Paquito, ciocolatierul; și dacă, De asemenea, ne este dor să dansăm „agarraos”, care este ceea ce se face în orice verbenă sătească care se respectă. Aici nu ești nimeni dacă nu știi să te aperi într-o pasă dublă.
Și când dansul se termină, pentru că se termină mereu; după ultima noapte de verbena, ne întoarcem la viața noastră, la ce se întâmplă între petrecerea de un an și următorul, înfundat în obligaţii de beton şi asfalt şi cu sentimentul că orașele și festivalurile lor nu ar trebui să fie doar pentru vară.