Da, Ediția Madrid este hotelul pe scară Prin urmare, ar fi fost ușor să începi aceste rânduri cu fotografia în cauză. cel al melc imens, complimentul brutal în ipsos care seduce pe toată lumea de îndată ce pun piciorul în intrare. Scara aceea pe care o împărțim repede Pe Instagram să spun „eu deja”. Continua să citești și vei da mai mult peste ea jos: de data aceasta trebuie să derulați până la sfârșit ca sa nu ratezi nimic.
Să mergem mai întâi la Fundal. În vârful scării, unde începe orice ascensiune. Ian Schrager (New York, 1946), va rămâne în istorie drept creatorul discoteca mitică Studio 54, care și-a deschis ușile în 1977 și, cu ce viteză se falsifică miturile, le-a închis în noaptea de 2 februarie 1980 în ritmul Diana Ross și Liza Minnelli ce pereche de fiare să semneze cât de mare poate fi un cântec de sirenă
Designerul Halston, modelul Bianca Jagger și cântăreața Liza Minnelli la Studio 54.
Asta a fost o legendă și acolo rămâne, între tunici de Halston și leagăne de coamă Farrah Fawcett, dar a fost de atunci încolo Schrager a început să imagineze viitorul hotelurilor. Un viitor care a băut din hedonismul învățat în acei ani nebuni, dar trecut prin filtrul sanității mentale. Puțin după, în 1984, cu hotelul Morgans, neastâmpăratul new-yorkez lua de la sine înțeles conceptul de „hotel boutique”. Restul expansiunii sale este istorie: hotelurile Royalton și Paramount, tot în Manhattan, iconicul Al anului, în Miami și Mondrian, în West Hollywood...
Înainte rapid cu douăzeci și ceva de ani. Era 2005 când fanii hotelului ne-am îndrăgostit mai mult, chiar mai mult, de domnul Schrager când am aflat că a înviat istoricul Parcul Gramercy, pe Lexington Avenue – Manhattan, întotdeauna Manhattan - lângă Julian Schnabel. L-a vândut ceva mai târziu, dar numele lui va rămâne acolo, atașat pentru totdeauna de cel al hotelului din New York cu mai multe glume de posh pe metru pătrat cu permisiunea lui Chelsea.
Puerta de Pedro de Ribera și clădirea Ediția Madrid, Madrid.
urmatorul a fost Ediție Hoteluri, deja în alianţă cu uriaşul Marriott și de la două deschideri cunoscute din 2010 – în Waikiki și Istanbul – care astăzi nu mai există în cadrul A portofoliu care nu se oprește din creștere: Ediția douăzeci și nouă punctează –sau va puncta– planeta dintre cele care există deja ( Barcelona și Madrid inclusiv), care tocmai a pornit motoarele și cele care urmează să vină, și anume: Tokyo, Tampa, Roma, Jeddah, Riviera Maya și Doha (2022); Milano, Singapore și Nashville (2023); Kuala Lumpur, Scottsdale, Nayarit, Atlanta și Marea Moartă (2024).
Dar să nu grăbim evenimentele sau să tăiem panglici. Nu fără să urcem mai întâi pe scară Ediția Madrid.
Scări. Conform celor spuse de ei acum câteva săptămâni în timpul vizitei chiuretă de Condé Nast Traveler Spania, operatorii trebuiau să pună o astfel de masă Aproape la începutul lucrărilor. Fabricat dintr-o bucată, nu s-ar fi putut încadra în alt fel, așa că iată-l, colosal, ca o picătură din cer și dând intrării un anumit misticism neoromanic, aproape ca atunci când te plimbi prin capela kappi, în Helsinki, și nu știi dacă să te crucezi, să levitezi sau ce.
Ediția Madrid, Madrid.
Bună treabă Francois. Trebuie să dau mare că te felicit pentru munca ta chiar John Pawson, celălalt nume de cod pentru a întelege universul Ediția și autorul un makeover genial în modern clădire –și oarecum insipid până ieri– al Monte de Piedad din Madrid, în Plaza de las Descalzas. Arhitectul a scris acea treabă plină de spirit în urmă cu câteva zile pentru Francois Champsaur direct pe contul său de Instagram, unde acesta din urmă, un renumit designer de interior francez, a recunoscut cu mândrie paternitatea mobilierului.
Mobilier, mobilier și detalii decorative peste tot lipite o gamă de culori care nu scapă de albușuri, creme și lemne prăjite. Asta vei găsi când te urci pe scară, fotolii în buclă, mese de marmură și mese de piedestal, ceramică, toate impecabile ici și colo. Din nou neoromanul, deși acum îmi vin în minte cel Cartuzianii Zurbarán privind aproape masa aceea trapeză și, pe ea, un carton frumos și enorm al Adevărata fabrică de tapiserii în versiune facsimil.
Si ca, masa de biliard, Ediție marca casei, în același alb, de data aceasta rupt de albastrul klein al covorului și lucrarea de Emmanuel Levet Stenne , autor și el al impunătoarelor lămpi „Full Moon” în care veți vedea Ieronim, restaurantul condus de bucătarul bucătar Enrique Olvera si situat la parter, cu vedere la Piața Desculț.
Dar stai, ce incă mai este lobby.
Tăbliile, inspirate de Pedro de Ribera, în Ediția Madrid, Madrid.
Am spus Zurbarán Și să vedem, și minimalismul știe să fie baroc dacă are chef. E mai (din ce in ce mai mult), intoxicati in alb ne intoarcem capul spre un coridor smuls în roz, un semn din cap către arhitectul mexican Luis Barragan care, să fim pop, i-a colorat universul cu aceeași gumă de mestecat intensă ca cea care Britney Spears ne-a dăruit cu câteva decenii în urmă (fundurile împletițiilor ei în Baby One More Time, adică).
Chilango Pink C1-13 Au botezat-o în 2018, când compania PPG Comex a ales acel ton drept cuvânt de ordine al Mexico City, dar să nu ne abatem de la istorie. Pentru că un astfel de coridor, cel cu omagiu adus lui Barragán, ne duce direct la Portalul baroc al Capelei Monte de Piedad ramane strălucire istorică la platou. Este aici unde Petru de Ribera întâlnește viitorul, de aceea Pawson și Champsaur hotărât să se mute deci relieful râului –churrigueresc până la urmă, din moment ce Ribera era elev al lui Churriguera– la silueta tăbliilor patului.
Penthouse la The Madrid Edition, Madrid.
Paturile. 177 camere, 21 apartamente și 2 penthouse-uri, acesta din urmă cu piscină privată, două etaje și terasă suficient pentru a nu vrea să calce niciodată pe asfalt, sunt răspândite peste orizontalitatea a blocului care se termină la etajul 4 cocoțat pe o terasă fenomenală pe acoperiș. Nu exagerăm: cea mai mare piscină infinită din Madrid 60 de șezlonguri, 10 paturi balineze, a bar langa piscina și, anexată, într-o „sară” mare, acoperită cu sticlă, plină de plante, restaurantul Oroya, a bucătarului peruan Diego Munoz.
Propunerea lui Diego zgârie cerul Madridului și pe cel al lui Olvera, apreciat proprietar de restaurant Pujol (CDMX) și Cosme (New York), aterizează într-un spațiu în care nu numai lămpile de Levett Stenne, de asemenea, pereții din stejar sculptat care reproduc căptușeala castiliană a ușii Ribera, prin care aveți acces direct. Apropo, numele Ieronim, este un omagiu adus lui Jerónimo Antonio Gil, fondator și director al Academia din San Carlos, în Mexico City.
Un pahar si plecam. Sau două. pentru că scaunele de păr de ponei gri (dragoste) de foarte Jean Michel Frank –pentru neofiți, nenorocit de regele art deco– vă invită să extindeți orice plan Sala de pumni. Numele face aluzie la întâlnirile cu un pumn bun acea Ediție a devenit deja un Sfânt Graal al casei
Punch Room din Madrid este aproape opac; intentii clandestine care merg la cinema, la film noir, la pădure de stejar închis, la șemineul din piatră de bazalt, la bară de cupru periat iar la oglinda de bronz, ambele de Garnier și Linker, pe lângă nişte covoare de lână ale căror culorile ar stropi paleta de Joan Miro.
Următorul lucru, spun ei, va fi un club care se preface a fi memorabil si din care vom avea in curand știri. Putem doar să confirmăm că nu va fi sunat Studio 54 nici nostalgia nu va fi invitată la petrecere. Pentru că Ian Schrager știe asta nu există viitor mai bun să privească prezentul cu devotament. sfânt hedonism.
Și acum da, scările.
La sfârșit, scara Ediția Madrid, Madrid.
Piața Celenque 2
28013 Madrid, Spania
Telefon: +34 919 54 54 20