Pe această parte a planetei nu suntem conștienți de rolul esential pe care il are mâncarea în societatea japoneză. Mirosuri, texturi sau produse de sezon marchează ritmul gastronomic în Japonia, dar şi vitalul.
A mânca în Japonia este un ritual care se manifestă într-un mod simplu și zilnic, care evocă amintiri și întărește legăturile dintre ființe umane. O modalitate de a înțelege viata in jurul unei mese pe care îl vom putea descoperi –fără să ne ridicăm de pe canapea de acasă– datorită Festivalului de Film Japonez Online, care la a doua ediție ne oferă (de astăzi până pe 27 februarie) un călătorie cinematografică prin aromele japoneze –trecut și prezent– în patru dintre filmele sale.
„Cultura japoneză este extrem de sofisticată. Este plin de coduri și gesturi cu semnificație profundă. Fiind gastronomia o parte atât de importantă a culturii lor, nu am putut să nu aibă o etichetă elegantă și să fie plin de acele semnificații profunde despre care a menționat; care se exprimă atât prin pregătire cât şi în degustarea imensei varietati de preparate care o compun ”, explică Alejandro Rodríguez, coordonatorul Artă și Cultură al Fundației Madrid Japonia, responsabil cu organizarea acestui festival online gratuit.
Cartea de bucate a lui Mio (Haruki Kadokawa, 2020), The God of Ramen (Takashi Innami, 2013), The Chef of South Polar (Shuichi Okita, 2009) și Bread of Happiness (Yukiko Mishima, 2012) sunt filme de la Festivalul de Film Japonez Online care ne invită să mâncăm Japonia (în versiunea originală cu subtitrări în spaniolă), dar nu sunt singurele care ne vor ajuta să ne apropiem de cultura țării soarelui răsare, întrucât toată programarea acesteia este un călătorie autentică prin geografia japoneză, de la nord la sud: Aomori, Hokkaido, Tokyo și Shizuoka, Kumamoto...
Cartea de bucate a lui Mio (Haruki Kadokawa, 2020).
„Cartea de bucate a lui MIO”
Intreg: Perioada Edo (care s-a întins pe 200 de ani din secolele al XVII-lea până în secolele al XIX-lea) a fost o perioadă de relativă pace și maturitate culturală în Japonia. În acest context, tânăra Mio se luptă să-și facă un nume ca bucătar în Edo efervescent (Tokioul actual); în timp ce visează să se reîntâlnească cu Noe, cea mai bună prietenă din copilărie, care a devenit o curtezană (geișă de înaltă clasă) în cel mai important cartier roșu din Japonia.
Setare: Munca de decor a filmului este demnă de laudă, cu a reproducere rafinată a ustensilelor de bucătărie ale vremii. Recrearea minuțioasă a preparatelor activează palatul spectatorului și ne cufundă într-o întreagă filozofie a aromei, analizând diferența de gust între Osaka și Edo.
farfurie cu stridii.
Gastronomie: „În Cartea de bucate a lui Mio vedem o mare varietate de feluri de mâncare, cu preparate în unele cazuri mult mai sofisticate decât un castron de ramen (la altele se apreciaza si aceeasi simplitate). Când vorbim despre mâncarea japoneză, uităm adesea asta există bucătării regionale cu mâncăruri și arome proprii”, explică Alejandro Rodriguez.
În acest film vom putea descoperi cum de exemplu, prepararea unor stridii diferă complet în funcție de modul în care se face. pe gustul Kansai (regiunea în care se află Osaka) sau la cea din Kanto (regiunea în care se află Tokyo; care a primit numele de Edo la momentul în care este plasat filmul), continuă coordonatorul, care ne vorbește și despre cum pe bandă asta partea emoțională pe care o are mâncarea pentru japonezi: „Un fel de mâncare de sezon poate conectați direct cu un sentiment de dulce nostalgie, prin asocierea acesteia cu o memorie bună evocată într-o perioadă foarte anume a anului”.
Chawanmushi.
Farfurii: După cum comentează Alejandro, Chawanmushi este un fel de mâncare cu un rol proeminent în film. Supă de caș de ou cu dashi, care este aburit: „În film percepem importanța fundamentală a făcând un bulion dashi cu umami. Acest bulion, făcut din katsuobushi (fulgi de bonito uscați) și alge marine konbu, aparent atât de simplu, stă la baza nenumăratelor rețete”. Y găsiți locul exact dashi Marcați diferența când vine vorba de atingerea excelenței în bucătăria japoneză.
Una dintre diferențele de gust reflectate în film între regiunile Kanto și Kansai este cea care corespunde Tokoroten, taitei cu jeleu de legume agar-agar Pot fi consumate atât dulci, cât și sărate.
Tokoroten.
„ZEUL LUI RAMEN”
Intreg: Cu ani în urmă a existat în Ikebukuro, lângă centrul Tokyo, un mic magazin de ramen numit Taishoken. În fiecare zi erau cozi lungi de oameni care așteptau să se bucure de ceea ce considerau ei a fi Cel mai bun ramen din Tokyo. În doar patru ore, proprietarul său a servit 200 de oameni.
Est un documentar emoționant înfățișează viața lui Kazuo Yamagishi, fondatorul Taishoken și se adâncește în sufletul unui om care a turnat dragostea pe care o simțea pentru soția sa în obținerea celui mai bun ramen. Kazuo a împărtășit cu generozitate ucenicilor săi toate secretele tehnicii sale, lăsând acea moștenire omenirii.
Farfurii: „În The God of Ramen este ușor de evidențiat felul de mâncare care este firul comun al acestui documentar. Ramenul este o masă rapidă, ieftină, care satisface și încălzește tot felul de clienți deopotrivă. Dar nu pentru că ar fi ieftin, nu mai este un fel de mâncare care necesită grijă și dăruire în elaborarea sa și care admite o mare varietate de stiluri”, amintește expertul în cultura japoneză.
Dumnezeul lui Ramen (Takashi Innami, 2013).
„BUCATARUL POLAR SUD”
Intreg: Comedie de cult în Japonia, rar prezentată în Spania, care povestește aventurile unui grup de bărbați repartizați la a expediție în Antarctica. Nishimura, responsabil de bucătărie, se străduiește zilnic să umple stomacul și inima însoțitorilor săi. Pentru aceasta, îmbină imaginația, tehnica și generozitatea, pregătind preparate japoneze, franțuzești sau chinezești. Rețetele lor înmoaie duritatea izolației, la minus 54°C afară, ajutând la păstrarea ultimelor frânturi de sănătate. Dar ce se va întâmpla când vor rămâne fără ramen?
filmul este Bazat pe memoriile lui Jun Nishimura care era de fapt bucătar la stația Dome Fuji din Antarctica. Iar împușcătura a avut loc în iarna aspră a Abashiri, la nord de regiunea Hokkaido. Mâncărurile colorate și suculente contrastează cu peisajul alb înghețat al deșertului.
Gastronomie: În The Chef of South Polar vedem cum Gastronomia japoneză nu include doar mâncăruri de creație japoneză, precum sashimi, dar și adaptarea la gustul japonez a mâncărurilor din bucătăriile internaționale.
„Desigur, toate sunt pregătite de protagonist cu aceeași idee, fie că este un preparat franțuzesc sau unul japonez: cel de fă din mâncare un punct de întâlnire între oameni și un moment în care să-i bucurăm pe cei care îl însoțesc”, punctează coordonatorul Artă și Cultură al Fundației Madrid Japonia.
The Chef of South Polar (Shuichi Okita, 2009).
PÂINE A FERICIRII
Intreg: Ne oferă regizorul Yukiko Mishima un frumos portret sezonier în peisajul rural din Toyamachi (Hokkaido, cea mai nordică regiune a Japoniei). Acolo, departe de mulțimea nebunească, un tânăr cuplu decide să deschidă o cantină unde în fiecare zi se coace manual pâinea și produse de patiserie. În ea, vizitatorii pot lasa-ti bagajul emotional : cuplul îi întâmpină cu căldură și le întinde mâna în tăcere.
Gastronomie: Fructe și legume de sezon strălucitoare, pâine crustă, pandișpan... Acestea elaborări umile, realizate cu meticulozitate și din suflet, fac parte din acel spirit calm care transmite natura reflectată în film. Un întreg ritual de vindecare pentru sufletele tulburate.
Pâinea fericirii (Yukiko Mishima, 2012).
Farfurii: „Pâinea în Japonia este un aliment de import, dar adaptat obiceiurilor și gusturilor locale. Observați cum diferitele tipuri și elaborări de pâine care se prepară sunt asociate cu anotimpurile și la produsele de sezon pe care proprietarii cantinei le produc în paradisul natural în care trăiesc”, conchide Alejandro Rodríguez.