anul vieții tale
(Versiune disponibilă în engleză) În viață luăm decizii în mod constant. Unele sunt cruciale, altele banale. Unii ne determină viitorul apropiat, mulți alții doar prezentul; dar sunt unele care ne pot marca restul vieții. Erasmus este unul dintre ele. Și cine a trăit-o, știe despre ce vorbesc.
Totul începe cu o destinație, un bilet dus și o valiză plină de iluzii și așteptări dar și de temeri, îndoieli și incertitudine. De acel sentiment de zbor spre un nou orizont.
Ani mai târziu, lăsând nostalgia deoparte, pot spune tare și clar că nu m-am înșelat, că fiecare dintre zilele pe care le-am petrecut nu a fost nimic ca ceea ce mă așteptam să găsesc, că fiecare dintre oamenii pe care i-am întâlnit nu a fost așa cum mi-am imaginat, ei au fost și sunt mult mai buni.
Am plecat cu o mie de motive să plec și m-am întors cu un milion de motive să rămân; Am plecat pentru că am vrut să descopăr un loc și m-am întors cu o casă și o familie care s-au născut în patru pereți pe care i-am numit curând acasă.
Cine avea să-mi spună că orașul pe care l-am văzut prin fereastra avionului în acea după-amiază, la mijlocul lui septembrie avea să devină casa mea.
Cine avea să-mi spună că voi dormi în gări, aeroporturi și chiar în vaporetto. Că ar trebui să luăm cina în holul reședinței pentru că nu încăpeam toți într-o cameră. Că va fi primul an în care nu am vrut să vină vara.
În curând descoperi că toate clișeele sunt adevărate, începând cu birocrația: un nou număr de telefon mobil, un cont bancar, un card universitar și cele mai urâte două cuvinte: „Learning Agreement”, pentru că cine nu a jonglat să-și valideze subiectele, plătește prima rundă de lovituri.
Poți locui într-un apartament sau într-o reședință, mergi mai mult sau mai puțin la Universitate și gătește sau găsește pe cineva căruia îi place să facă asta.
Unii învață limba, alții se întorc acasă cu un accent undeva între canare și andaluză. Unii găsesc dragostea în fiecare noapte, iar alții, într-o noapte, găsesc iubirea vieții lor.
Dar dacă există ceva ce toți studenții Erasmus au în comun, Este petrecerea.
Cine nu-și amintește acel cartonaș cu acele trei litere albastre? ESN: cheia care deschidea ușile tuturor cluburilor de noapte.
Da, este corect. Nu voi fi eu cel care va nega. Erasmus iese aproape în fiecare zi a săptămânii (și spun aproape pentru că întotdeauna există o excepție). Poate veni un moment în care corpul tău suferă și îți trece prin minte să stai acasă, dar atunci, mereu apare aceeași întrebare: Ce se întâmplă dacă azi mi-e dor de ceva interesant?
A sosit momentul să recunoaștem: dragi părinți care credeau (sau nu) că mergem la curs, știi deja adevăratul motiv pentru care ultima noastră conexiune a fost 7 dimineața.
Subiectul petrecerii este adevărat, la fel ca și cel al căruia mai devreme sau mai târziu ajungi să te întâlnești cu spanioli chiar dacă ai fi propus că nu o faci. De asemenea, ei spun că este mai ușor să treci, și de obicei este, deși am văzut și multe coate scufundându-se grozav.
Ce face studentul Erasmus când nu petrece? Unul dintre cele mai bune lucruri din viață: călătoriile. Traversează Polonia cu PolskiBus, descoperi Amsterdam cu bicicleta, furișează-te în cabinele Oktoberfest din München, savurează-te cu ciocolată la Bruxelles, făcând turul sudului Italiei cu mașina, urmărind apusul de soare pe Sena...
Atâtea amintiri, atâtea momente... Zece luni care sunt la fel de intense ca o viață și în care totul este mărit (râd de Big Brother).
Zece luni în care înveți, de data asta pe bune, că prietenii sunt familia pe care o alegi, că ai doar douăzeci și ceva de ani o dată în viață, că viața este prea scurtă ca să te trezești dimineața cu regrete; și prea mult pentru a nu avea ocazional mahmureală. Că Cola Cao este o necesitate de bază, că călcatul este consumabil și că respectarea unui program este supraevaluată.
Și într-o zi te surprinzi mergând pe acele străzi fără scop, cu acei oameni care au devenit o parte fundamentală a vieții tale și îți dai seama de asta nu-ți mai lipsește patul, pentru că locul tău este acolo.
Și indiferent câți ani trec, indiferent câte orașe îți acumulează tălpile pantofilor, niciunul nu va avea nimic de-a face cu cel care a fost martor la Erasmus-ul tău. Pentru că este al tău pentru că ai la fel de mult să-i mulțumești precum Turnul Eiffel are scări și Fântâna Trevi are monede.
Pentru că, în parte, astăzi ești ceea ce ești datorită modului în care te-a făcut. Pentru că toate drumurile duc în piața aceea, în barul ăla mizerabil, în stația aia de metrou.
Ce contează de unde vii și ce contează unde mergi, dacă ești acolo acum. Amintire fericită. Erasmus fericit.