Gabrielle Chanel însăși era care a salvat-o pe Romy Schneider din umbra lungă a sissi. Așa a povestit actrița, un idol al maselor de când a jucat rolul împărătesei austriece, un personaj care devenise sufocant și care a ținut-o ca pe un copil etern în fața privirii celuilalt. Biografii ei spun că, atunci când a vizitat Spania în anii 1960, a fost foarte deranjată că oamenii au salutat-o cu acest nume – „Sissi, Sissi!” Interpretul senzual al Piscina nu se putea împăca cu acea imagine sinceră.
Romy Schneider la Paris în 1962.
Retrospectiva inaugurată în această săptămână la Cinémathèque Française din Paris, Romy Schneider, care va fi deschis până la 31 iulie 2022, se ocupă de cariera și viața unei actrițe sublime care a cântărit prea mult după ce a jucat un rol pe care publicul l-a asimilat pentru totdeauna cu persoana ei.
Schneider a spus întotdeauna că au fost trei oameni care au jucat un rol decisiv în viața și munca ei de actriță: Alain Delon (dragostea și colegele ei), Luchino Visconti (datorită talentului căruia a strălucit pe marele ecran)… și Gabrielle Chanel.
Expoziția reflectă modul în care designerul iconic a ajutat-o să găsească o nouă siluetă – care nu avea nimic de-a face cu „pastelada” prințesei bavareze. Tocmai Luchino Visconti a prezentat-o pe Gabrielle Chanel să o îmbrace pentru scurtmetrajul său, Le travail, parte a filmului colectiv Boccace 70.
Romy Schneider și Gabrielle Chanel în apartamentul designerului de pe rue Cambon nr. 31 din Paris, în 1965.
„Chanel m-a învățat totul fără să-mi dea vreodată sfaturi. Chanel nu este un designer ca ceilalți... Pentru că este un întreg coerent, logic, „ordonat”: ca și ordinea dorică sau ordinea corintiană, există o „ordine Chanel”, cu motivele, regulile, rigorile sale. Este o eleganță care satisface mintea și mai mult decât ochii”, a mărturisit actrița cu o ocazie.
Pentru prima dată, și datorită acestei prietenii între femei, cea care era o mare seducatoare și pasionată de lectură, nu a mai fost naivă, nici măcar în fața galeriei. Ea locuia într-un apartament asemănător cu cel al Mademoiselle Coco rue Cambon. Aceleași rafturi, aceleași canapele bej, aceleași scaune cu aripa. De atunci, actrița a purtat brandul atât pe ecran – în Lupta în insulă de Alain Cavalier, lansat în 1962– ca în afara lui.
Romy Schneider și Gabrielle Chanel în timpul unei „potriviri” în 1963.
O PRIVIRE ALTA A MITULUI
În calitate de patron principal al Cinémathèque Française din 2021, firma Chanel a colaborat la această expoziție: în special, cel casa a împrumutat un costum din tweed marmorat din colecția Haute Couture toamnă-iarnă 1961/62, similar cu cel purtat de Schneider la Boccace 70, precum și cinci fotografii realizate între 1961 și 1965 de Shahrokh Hatami și George Michalke.
Prin figura actriței (născută la Viena, 1938, și decedată la Paris, în 1982), expoziția se adâncește în care ar putea fi construcția unei femei moderne. Cariera lui începuse în Germania și continuase în Franța; Romy devenise o vedetă mult iubită de public, dar oricât de mult a încercat să se regăsească, majoritatea astăzi își amintesc doar tragedia sfârșitului ei.
Romy Schneider în 1962 purtând un look Chanel.
„Întotdeauna se vinde mai bine să prezinți o femeie ca un pachet de nevroze, predispus la melancolie și disperat până la oase. Mai ales dacă era incredibil de frumoasă și una dintre cele mai bune actrițe din istoria cinematografiei”, spune Clémentine Deroudille, curator expoziție.
„Cu Romy am vrut doar să ne concentrăm pe asta: tragedia unei vieți prea scurte care trebuia să ascundă alte drame, alte dureri pe care filmele lui le-au permis să le exorcizeze, să le transcende. De parcă ar fi trebuit să plătească pentru totdeauna prețul frumuseții ei, dragostea lui extravagantă pentru Alain Delon, filmele, tinerețea și libertatea lui. Încercând să găsesc fiecare indiciu mic care ar duce la rezultatul fatal, s-a scris, se putea întâmpla doar așa. Statele Unite avuseseră Marilyn-ul ei, trebuia să visăm la fel de mult”, Deroudille adaugă în descrierea unei expoziții care tocmai vrea să fugă de simplism.
Costum din colecția Chanel Haute Couture o/i 1961-62, similar cu cel purtat de Romy Schneider într-unul dintre filmele sale.
Romy a fost, mai presus de toate, o actriță excepțională care a făcut să viseze milioane de telespectatori, a inspirat mari regizori și, cu harul său în fața camerei, a inventat un stil de interpretare pe care încă îl admirăm și îl onorăm. „În încercarea ei de a sparge imaginea de porțelan a prințesei austriece care a ridicat-o la doar 16 ani, Romy a luat frâiele a destinului ei de actriță și a știut, de-a lungul carierei, să ajungă acolo unde ne așteptam mai puțin, să surprindă mereu, să se reinventeze și să se înconjoare cu cele mai mari”, adaugă curatorul.
Alain Cavalier, Claude Sautet, Luchino Visconti, Orson Welles, toată lumea este de acord să vorbească despre geniul lui. Expoziția colectează obiecte personale ale artistului, cărora se încearcă să se întoarcă o voce proprie, lăsând deoparte speculațiile și poveștile celor care au construit un mit tragic și simplist.
Poster pentru expoziția „Romy Schneider” de la Cinémathèque française.
Prin intermediul hârtiile sale personale, textele sale, interviurile lui radio și televiziune, jurnalul său, din spatele scenelor a împușcăturilor și chiar a garderobei lui, o putem aborda din nou cu o altă privire mai puțin reducționistă. De data asta, mai corect.