Irala, un cartier care mirosea mereu a pâine
Irala este un cartier care mirosea mereu a pâine. Pentru că era acolo, într-o zonă presărată atunci doar cu câteva livezi și ferme de la periferia Bilbao, unde Juan José Irala și-a instalat brutăria.
A fost sămânța unui proiect de afaceri și imobiliare care a înflorit, în doar un deceniu, într-un cartier nou și modern. de acel dor Numele rămâne –Iralabarri–, o parte din vechea fabrică și o mână de case improbabile de inspirație engleză.
Aceste vile mici au acum fațade viu colorate și sunt în mare parte răspândite pe străzi Baiona, Kirikiño și Zuberoa.
Ca o bună parte din construcțiile realizate în zonă în primul deceniu al secolului XX, acestea au fost construite de arhitectul Federico Ugalde, care a fost și restauratorul teatrului Arriaga, și Enrique Epalza, autorul caracteristicului Spital Basurto.
aceste locuințe, sub formă de cabane mici sau case semi-decomandate, aveau două sau trei camere pe lângă un living, bucătărie și baie și în faţadele sale s-a amestecat influenţa engleză şi stilul neo-basc. Fără a rata vreun detaliu modernist, tipic vremii.
Strada Zuberoa
UN SAT ÎN ORAȘ
Casele englezești din Irala fac parte din acel proiect imobiliar care s-a născut la adăpostul Harino-Panadera, compania creată de Juan José Irala unind mai multe mici afaceri și a cărei locație a fost aleasă cu grijă.
Acele întinse terenuri situate în spatele arena de tauri Vista Alegre constituiau periferia Bilbao, deci aveau un spațiu important, ceva vital pentru problema imobiliară, și erau aproape de șinele de tren și de gara de marfă, o problemă foarte relevantă pentru brutărie.
La acea vreme, în fabrică lucrau deja câteva sute de oameni. Din acest motiv antreprenorul, influențat de curentele igieniste care au făcut turul Europei -ca casele sunt igienice ca sa fie si cei care locuiesc in ele-, vrea construiesc case în aceeași zonă și facilitează astfel deplasările lucrătorilor lor.
Deși și cu o vocaţie clară de reformă în aspectele rezidenţiale ale claselor inferioare care erau produse în orașele industriale ale vremii.
Mașini de măcinat în Brutăria Harino
Foarte impresionat de conceptul de oraș grădină al lui Ebenezer Howard, Juan José Irala a proiectat o serie de case decente, accesibile și apropiate pentru lucrătorii săi ale căror camere au fost închiriate cu 25 de pesete, când chiriile în Bilbao erau la acea vreme între 35 și 50 de pesete.
În doar un deceniu s-au construit 15 străzi cu cabane, vile și blocuri și a trecut de la mai puțin de 200 de locuitori în 1908 la aproape 3.000 în 1920. Tocmai se născuse. Iralabarri, ceea ce ziarele vremii numeau „sat în interiorul orașului”.
Bulevardul Kirikiño
ȘCOLE, COMISII, SĂNĂTATE GRATUITĂ ȘI O IDENTITATE DE VECI
Abordarea lui Iralabarri a atras atenția unui alt mare urbanist al vremii, Arturo Soria, care la acea vreme deja propunea o alternativă similară la Madrid; cea a Orasului Linear.
În revista editată de însuși Arturo Soria se putea citi următoarele: „Cartierul Iralabarri are așadar același scop ca și Orașul Linear, deși se deosebește de primul prin lățimea și uniformitatea străzilor sale și, mai ales, prin particularitățile esențiale că fiecare casă este pentru o singură familie. și că suprafața minimă de teren pentru fiecare fermă trebuie să fie de 400 de metri pătrați, clădirea neputând ocupa mai mult de o cincime din ea, iar celelalte cincimi fiind alocate unei livezi și unei grădini din jurul casei pentru cea mai deplină independență.” .
Casele engleze, gardieni ai istoriei Iralabarri
Dar interesul lui Irala nu era doar în construcția de case. Omul de afaceri, care a fost acuzat de multe ori că este moralist și paternalist, a crescut o întreagă rețea formată din școli, magazine –care ofereau și asistență medicală gratuită–, centre sociale, festivaluri populare menite să promoveze respectul față de mediu și ceea ce el a numit Societatea Temperance a cărei funcție era combaterea alcoolismului, una dintre marile probleme ale vremii, deși permitea „folosirea moderată a vinului și a băuturilor fermentate”. Irala a căutat să creeze un stil de viață colectiv și favorizează crearea unei identităţi colective în cartier.
am înțeles totuși speculaţiile şi vicisitudinile trecerii timpului au făcut un pic mai greu pentru multe dintre casele construite la acea vreme.
Astăzi, o parte din vechea brutărie, declarată monument de Guvernul Basc, Alternează utilizarea sa publică cu întreținerea utilajelor destinate măcinarii grâului.
Și ascunse printre cele mai vechi străzi ale cartierului pe care le găsim casele engleze cu rolul lor etern de gardieni ai istoriei Iralabarri.
Un sat în interiorul orașului