Deasupra norilor.
„Suntem în paradis sau în iad, în viitor sau în trecut, cu o armată de stânga sau de dreapta, cu cei răpiți sau cu răpitorii, cu un bărbat sau o femeie? Alexander Landes, Director de maimute, El înțelege perfect că spectatorul își pune aceste întrebări atunci când se confruntă cu filmul său.
Premiera la Sundance și la Berlinale, Monos are în rol principal un grup de tineri care trăiesc izolați de tot ce este în interior Columbia și au o singură misiune: să păzească o vacă de lapte și un ostatic american. Dar zilele și nopțile sunt atât de lungi și natura umană se încurcă cu natura sălbatică.
„Trăim într-o lume din ce în ce mai polarizată, pe care mulți încearcă să o împartă cu o simplitate periculoasă, ca între bine și rău, dar istoria noastră caută contrariul: să respingă orice concepție binară a vieții și invită-ne să explorăm numeroasele nuanțe de gri pe care le putem vedea în oglindă, în interiorul și în afara Columbiei”, explică realizatorul columbian.
Maimuțe, nu sunteți singuri.
Monos este un film la fel de visceral și imprevizibil ca peisajul în care se petrece. Landes a scris scenariul gândindu-se deja la junglă și disconfortul ei, dar și la munte și la acel sentiment aproape divin de a fi deasupra tuturor. A conceput o poveste în care personajele lui trăiau printre nori, ceață, vegetație și noroi. Și, mai presus de toate, în care el Narațiunea a mers în aceeași direcție cu apa: de la culmi până la gurile râurilor şi ale mării.
Așa că a urcat și a urcat până a găsit Paramo din Chingaza, unde are loc prima parte a filmului, unde copiii locuiesc singuri, așteptând să sosească mesagerul lor, cu noi comenzi și antrenamente. „El Páramo este un ecosistem foarte delicat, foarte special”, a spus Landes pentru TRAVELER în timpul vizitei sale recente la Madrid. „Este la o altitudine de 4.000 de metri, la aproximativ trei ore și jumătate de Bogotá. Este un loc care conține marile rezerve de apă ale orașului. Un loc impresionant. În afară de înălțime, din cauza lipsei de oxigen, s-a schimbat constant: în 10 sau 15 minute treceai de la a fi învăluit într-un nor, la ploaie și deodată a început un soare extraordinar”.
Mină veche din Páramo de Chingaza.
În aceste condiții, deși planul de filmare era minuțios și cunoșteau bine locul — pentru că pentru a-și alege cei opt protagonisti au urcat acolo primul cu 20 de candidați și au participat la un fel de tabără de improvizație și exerciții —, „trebuia să ai multă flexibilitate și o minte deschisă pentru a profita de ceea ce a oferit acea zi și acea natură”.
Un climat și o experiență pe care echipa de filmare le-a experimentat pe pielea lor: găzduit în singurul loc din zonă, „un retreat pentru meditație și yoga”, fără semnal mobil, fără apă caldă... „În atât de multe ocazii, nu a existat lumină, nici control. Doar nori sau verde. Cu toții ne cunoșteam limitele, plângeam cu toții. Ne iubim, ne uram, innebunim și am asistat la ce e mai bun și mai rău din fiecare dintre noi”, spune el în amintire.
Nici bine, nici rău: rău și bun.
În Páramo, Landes a ajuns să rescrie scenariul: natura invadând istoria și, de asemenea, amprenta omului, pentru că a vrut să includă vechea mină de calcar, închisă în anii 70, care servește drept buncăr de locuințe pentru acești tineri rebeli.
ANIMALE DE JUNGLA
Și dacă prima parte a filmului a fost petrecută aproape deasupra norilor, pentru a doua parte, în care personajele încep să se încurce, au fost nevoiți să coboare în adâncuri: într-un canion din junglă. Și, mai exact, au împușcat Canionul Samaná, „lângă Cocorná, în Antioquia, la granița cu Caldas”, explică Landes. „O zonă veche cu conflicte mari, așa că nu au mers mulți oameni acolo. Și pentru a filma acolo am avut ajutorul unei trupe de catâri, niște mineri de aur, care fac minerit artizanal în râu, precum și echipa națională de caiac.”
Cand apa se termina...
În acele adâncimi, personajele își pierd contactul cu realitatea, referința locului lor în lume. Înnebunesc. Iar filmul trece de la hipnotic la extatic. „Impresantul lanț muntos andin pe care îl vezi la început prin nori, oferă o idee mult mai clară despre locul în care te afli în lume, perspectiva ta, scara ta este foarte evidentă”, motivează Landes. "In schimb, pe măsură ce te pierzi sub baldachinul junglei, pierzi perspectiva și scara. Și asta se întâmplă cu acest grup, deoarece și ei se fragmentează. Și, ca apa, de la munte până la gura lui, se mișcă sinuos și „își pierd din transparență”.
În canionul junglei Samaná.