Orașele în care trăim, cele în care locuim, Ele devin parte din identitatea noastră. Interacționând mult timp cu ei, inevitabil ele devin parte a ființei noastre.
Zgomotul pe care îl manifestă, de asemenea tăcerea lor, temperatura care îi înconjoară, trecutul lor, societatea lor (și murdăria), structura sa și alte multiple caracteristici ne modelează după capriciu, ele ne afectează Dar absorbim și din ele pe măsură ce ne întâlnim.
Astfel, apare un fel de simbioză, feedback între individ și loc. O experiență care Daniel Saldana Paris s-a reflectat în noua sa lucrare, Avioane zburând deasupra unui monstru (Anagramă). O carte plină de texte autobiografice, foarte diferite unele de altele, în care firul comun îl reprezintă orașele cu care a avut o relație personală.
Scriitorul Daniel Saldaña Paris.
Scriind despre un oraș, adică. Din Mexico City până la Madrid, de la Cuernavaca la Montreal, făcând escală la Havana, Daniel Saldaña Paris povestește cum a fost experiența lui în aceste orașe, modelând scrisul pe ceea ce oferea fiecare oraș.
Astfel, există texte mai grele în care scriitorul „a simțit că trebuie să meargă mai mult la obiect. Și altele care îmi permit să divagă mai mult, să plec și să mă întorc, de atunci acesta era stilul plimbării pe străzile sale. În acest fel, am încercat să abordez aceste spații din planuri foarte diferite: istoricul, realul, politicul și fictivul”, spune Condé Nast Traveler.
LATURA B A ORASELOR
Partea pe care Daniel Saldaña Paris ne-o arată despre orașe Nu este cel mai frumos sau cel mai turistic, ci mai degrabă o față b. Spații pe care ajungem să le frecventăm mai mult decât cei care locuim în ele, deoarece este nevoie de o ședere lungă pentru a le cunoaște.
„Îmi plac mai mult aleile decât aleile mari. Ceva care are legătură cu personalitatea mea. În general, ajung mereu să revin la aceleași puncte. Sunt locuri care îmi vorbesc direct. Pot fi urâți sau nu atât de urâți, dar eu găsesc mereu frumusețe în ele”, susține el.
locuri precum zona de fabricile abandonate Montreal, care au avut perioada de glorie în epoca industrială și care acum s-au transformat în o zonă dedicată lumii artei. „Mă interesează acel spațiu, cu totul pe jumătate ruginit, unde umiditatea este protagonista. Îmi atrage atenția vizual, dar și tipul de dinamicii sociale pe care le impun locuitorilor lor. Sunt multe care au fost transformate în studiouri de artiști, ceea ce îi conferă o vidilla aparte. Acolo se dau și multe concerte”, comentează scriitorul.
În cele din urmă, este vorba de locuri care vorbesc despre istoria orașelor, dar care le configurează și prezentul.
Ce zgomot, foarte constantă în diferite fragmente ale cărții. Daniel Saldaña Paris își strecoară urechile pentru a ne spune cum sună. Atât de mult încât, având în vedere cât de asurzitor poate fi Mexico City, scriitorul se plimbă pe străzile sale ascultând cum sună alte orașe.
Mexico City
„Am foarte puțină toleranță la zgomot, iar Mexico City este foarte zgomotos. După ce a trăit o vreme în iarna din Montreal, unde zăpada absoarbe o mare parte din sunet, Revenind, a fost un șoc. Daca mergi cu transportul in comun este imposibil de citit pentru ca toata lumea asculta muzica tare. Am încercat să găsesc acel punct vesel și în asta”, spune el.
PARTEA MAI MAI TURISTICA A SCRITATORULUI
Și, la fel cum scrie despre un oraș și măruntaiele lui, Daniel Saldaña Paris arată și partea mai puțin turistică, mai puțin plăcută. O expoziție căutată, de când era interesat să fie vulnerabil. „Cred că scrierea autobiografică trebuie să meargă în acest sens. Nu m-a interesat să scriu un personaj atrăgător, care să mulțumească pe toată lumea, ci mai degrabă operațiunea inversă”, clarifică el.
Un Daniel Saldaña Paris care poate fi văzut la diferite niveluri, în diferite straturi, și în care de multe ori nici măcar el nu se recunoaște. Ceva care se datorează, probabil, efectului de a fi trăit în coordonate diferite și care își găsește mântuirea „în cărți, muzica pe care am ascultat-o, niște amintiri care mă fac să mă recunosc în acea altă persoană pe care am fost în trecut. Am vrut ca acel sentiment de ciudățenie să fie în carte.”
Avioane care zboară deasupra unui monstru
Ceva care poate are de-a face și cu scrisul în sine, care de multe ori ne obligă să ne ficționăm propriile vieți, chiar dacă încercăm să ne spunem propria biografie. Faptul de a căuta o ordine, de a da sens unui timp, ajunge să piardă o anumită realitate a poveștii.
„Aceasta este una dintre temele care sunt atinse în carte. Acea Oricât de mult scrii despre subiecte reale, literatura presupune impunerea unei structuri, întrucât viața are doar un început și un sfârșit. Prin urmare, trebuie să inventezi structuri mici pentru a-i da ordine și sens. Cred că asta e o cale, nu știu dacă e ficțiune, dar e literatură. Y De aici încep reflecțiile pe care le desfășoară în carte cu privire la măsura în care ceea ce spun este adevărat sau fals”, termină scriitorul.