Coperta numărului 146 din Condé Nast Traveler (iulie-august)
Când Victor Bensusi ne-a trimis fotografia care ilustrează coperta acestui număr nu știa deloc că Închideam un cerc. Și deschizând în același timp o linie infinită. Iată explicația: în urmă cu puțin peste un an, în fatidic și încă apropiat mai 2020, am lansat o ediție specială a Condé Nast Traveler în care o scenă din Pierrot le fou – există o călătorie mai strălucitoare în istoria cinematografiei decât acesta de Godard?– promitea un viitor plin de aventuri. A fost furată și fraza, de ce să te prefaci geniu când ai un Kerouac care a făcut-o deja pentru tine: „Vechile noastre valize se îngrămădeau din nou pe trotuar; aveam un drum lung înaintea noastră. Dar ce mai conta, drumul este viața.
O mână bună de cititori și abonați ne-au mărturisit în acele vremuri că au încadrat revista pentru că asta era, să o încadreze. Nu am vrut să spun atât de mult. De fapt, faptul că îți petreci timpul citind hârtia veche și aromată pare deja o realizare în aceste vremuri de swipe up și scroll, dar adevărul este că am fost emoționați să știm că mesajul de optimism pătrunsese. Acum e atât de deschis bikini ăla care izbucnește, cel care atârnă de oglinda retrovizoare a unei mașini, altul, cu care pornim motoarele a ceea ce avem încredere va fi cea mai bună vară din viața noastră. Din viata ta.
De data aceasta, în spatele geamului se vede marea, o metaforă a primei metafore –nu vrem să sublimăm ceea ce nu este– despre dorința de libertate, de a ajunge la noi orizonturi și de a simți că lumea este din nou un loc în care te poți distra din când în când.
Am făcut deja cercul complet și valizele vechi nu se îngrămădesc pe trotuar, ci așteaptă în capotă prima baie că, neputând susține emoția, te hotărăști să-ți acorzi cinci minute înainte de a ajunge la destinație, tocmai când faci curba și wow, apare marea. Și sări în cap.
Aceste pagini trebuie să vă reziste toată vara; Le-am făcut să vă însoțească de la început până la sfârșit. Tot pentru a-ți inspira planurile, cele care în momentul de față s-ar putea să nu te ducă prea departe -să mergem ușor-, dar da spre paradisurile din apropiere și chiar spre locul obișnuit, cadența „întoarcerii” ca sinonim al fericirii nostalgice.
„Trimite-mi o carte poștală” este ceva foarte puțin avangardist pe care îl spuneam când cineva mergea în vacanță. Acum oamenii își anunță aterizarea în nisip încărcând o fotografie pe Instagram, dar cine vrea like-uri când poți deschide cutia poștală și găsește un suvenir cu ștampila lor și tot. Trimite cărți poștale, încearcă. Împărtășiți secretele pe care vi le spunem aici, de la Marea Baltică la Marea Egee, de la Cantabrică la Tirenian, de la Atlanticul sălbatic până la Fetenul Mediteranei. **Prima vară a acestei noi vieți începe cu convingerea că, acum, există un final fericit. **