Expoziție Pablo Picasso la Palazzo Reale, Milano (1953).
Pe cale de a pleca spre Plaza del Ayuntamiento de Logroño (din 24 februarie până pe 2 aprilie), expoziţia itinerantă Picasso. Călătoria lui Guernica –organizat de Fundația „la Caixa” și Muzeul Centrului Național de Artă Reina Sofia– a stârnit interesul a peste 2.000 de leoni care (cinci câte cinci) au venit la instalația situată pe Avenida de los Reyes Leoneses pentru a descoperi istoria, curiozitățile și călătoriile celei mai faimoase picturi din secolul al XX-lea.
Un proiect expozițional –curatoriat de Rosario Peiró și Rocío Robles– care este inovator atât ca formă, cât și ca substanță, deoarece este vorba despre remorca unui camion care devine un spațiu deschis în care sunt expuse – prin panouri informative, fotografii, tăieturi din ziare din epocă și videoclipuri – vicisitudinile lui Guernica de când Pablo Picasso a început să-și creeze ideea în 1937 (a fost creat pentru Expoziția Internațională de la Paris, comandată de a Doua Republică Spaniolă) până în ziua de azi, A devenit deja, pe lângă faptul că este un simbol al artei moderne, o emblemă globală împotriva războiului.
Afiș pentru expoziția „Guernica. Picasso Legacy' în Casón del Buen Retiro, 1981. Muzeul Centrului Național de Artă Reina Sofia, Madrid.
Ne facem ecou trei dintre curiozități care ne-au atras cel mai mult atenția în expoziție, dar dacă doriți să fiți surprinși și de cele o mie și una de povești legate de Guernica, va trebui să mergeți în capitala La Rioja pentru a le descoperi. Pentru că cultura este necesară și, de asemenea, sigură.
PICASSO A RENUNȚAT LA CULOARE
Este aproape un paradox că una dintre cele mai importante lucrări (dacă nu chiar cea mai mare) ale lui Picasso, ale cărui etape creative au fost marcate de culoare (albastru, roz, negru), este o pictură murală pictată în alb-negru. O renunțare serioasă, studiată și premeditată la culoare analizată de mulți, dar pentru care nu există un răspuns clar.
Unii spun că a fost rod al efectului provocat de imaginile bombardamentului publicate în ziarele vremii. Pentru alții, artistul și-a dorit să adune (în felul său) mărturia tenebristă, grotescă și critică a picturii Spaniei Negre de la sfârșitul secolului al XIX-lea, precum și a altor mari pictori ai școlii spaniole, precum Goya. . Există chiar și cei care se referă la efect dramatic „simplu” cauzat de culoarea neagră, care din punctul de vedere al semioticii culorii exprima frica, moartea, violenta, singuratatea, tristetea...
Pablo Picasso lucrează la Guernica în atelierul său de la Grands-Augustins, mai-iunie 1937 / Foto: Dora Maar. Muzeul Centrului Național de Artă Reina Sofia, Madrid.
În calitate de creator de conținut care se confruntă cu termenele limită atât cu grabă, cât și cu teamă, îmi place să imaginez că nu a avut timp să-l termine. (de fapt, Picasso încă picta Guernica în atelierul său de pe Rue des Grans Augustins în ziua deschiderii expoziției pariziene) și că în cele din urmă s-a hotărât să-l livreze așa cum era (pentru că între cincizeci de schițe care a servit drept studiu pregătitor pentru alcătuirea lucrării găsim câteva în culoare).
Dar adevărul este că, după spusele lui – „Dacă nu mi-l iau și vin să mi-o ia, nu o voi termina niciodată!”– trebuie să i se fi întâmplat tocmai invers, că –chiar fiind, teoretic, terminat– nu a fost în stare să pună capăt procesului său creativ complex și infinit.
Cert este că pictorul din Malaga se simţea confortabil printre tonurile cromatice ale grafitului (la moartea sa a lăsat peste 7.000 de schițe și desene) și grisaille de format mare nu era o noutate pentru el, lucrase deja volume prin monocrom, de exemplu, în Olga și frumusețea mediteraneană. În plus, așa cum a demonstrat expoziția temporară Picasso, alb și negru (2012) de la Guggeheim din New York, albii, negrii și griii au fost întotdeauna o temă recurentă de-a lungul carierei sale prolifique, de la The Ironer (1904) la The Kiss (1969).
Demonstrație împotriva războiului din Vietnam în Central Park, New York, 1967. Foto: Alicia Legg.
**ARTISTUL NU A VORBIT NICIODATĂ DESPRE SENSUL SĂU...SAU DA, DAR NU**
O problemă dificilă este aceea a interpretarea Guernicai, considerată pictura antirăzboi prin excelență și una dintre cele mai reprezentative opere de artă ale secolului XX.
Este izbitor că Picasso, atât de prolific când vine vorba de a crea, a fost atât de crunt în cuvinte în ceea ce privește lucrările sale. Unii chiar vorbesc despre ambiguitate: bărbatul din Malaga credea că cei care au încercat să explice un tablou au greșit, dar in acelasi timp nu a pus la îndoială părerile celor care s-au aventurat să facă asta. Ce este arta dacă nu o experiență estetică subiectivă?
El i-a răspuns concis lui Jerome Seckler într-un interviu publicat în New Masses în 1945:
— Într-unul dintre tablourile tale din ultima expoziție erau un taur, o lumină, o paletă și o carte. Taurul, cred, nu putea fi altceva decât imaginea fascismului; lumina, cu strălucirea ei, paleta și cartea sunt reflectarea lucrurilor pentru care luptăm, cultura și libertatea. Lucrarea arată confruntarea aprigă care are loc între cei doi.
-Nu. Taurul nu este fascism, deși este brutalitate și întuneric. (...) Munca mea nu este simbolică. Numai Guernica este, dar în acest caz este o alegorie. De aceea am apelat la cal, taur și așa mai departe. Acea lucrare caută exprimarea și soluționarea unei probleme și acesta este motivul folosirii simbolismului (...).
Deschiderea ambalajului rulat „Guernica” în fața Directorului General de Arte Plastice al Ministerului Culturii și a tehnicienilor Institutului pentru Restaurarea Operelor de Artă.
Prin urmare, ce este „O pledoarie generică împotriva barbariei și terorii” este cea mai răspândită și recunoscută versiune, așa cum este descrisă de Reina Sofia, instituție în care se află pictura din 1992.
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că din a doua jumătate a anilor 20 a secolului trecut, Picasso suferea o profundă criză personală și artistică, acesta din urmă strâns legat de erodarea limbajului optimist al cubismului. Ceva pe care profesorul José María Juarranz l-a studiat în profunzime (mai bine de un deceniu) și care l-a determinat să concluzie controversată că Guernica este de fapt autobiografia lui Picasso, așa cum este publicat în cartea sa Guernica: capodopera necunoscută.
Potrivit lui Juarranz, tabloul este un trompe l'oeil în care taurul ar fi un autoportret al lui Picasso; femeia cu copilul leșinat ar reprezenta iubita ei Marie Thérèse Walter și fiica ei Maya; calul și limba lui ascuțită ar corespunde soției sale Olga Koklova; mama lui ar fi figura care ține o lampă... Un al doilea nivel de semnificație „apoteoză” dincolo de fascism, Republică, evlavie, pace sau teroarea unui război.
Piety and Terror in Picasso a intitulat Reina Sofia în 2017 la o expoziție temporară pentru a comemora cea de-a 80-a aniversare a lucrării în care au fost abordate atât viziunea angoasă a umanității, cât și întunericul și disperarea vitală a artistului.
Pregătirea „Guernica” pentru expoziția sa către public, 15 octombrie 1981.
O dualitate, mai mult decât exclusivă, complementară în care poți investiga singuri datorită Proiect de cercetare Fondul Documentar Guernica care a însoțit spectacolul și este acum postat online sub titlul Rethinking Guernica. Cel mai bun site al instituției de cultură al celei de-a 22-a ediții a Webby Awards, în cadrul Muzeului Reina Sofia colectează în jur de 2.000 de documente și, de asemenea, vă permite să explorați vizual pictura cu un zoom puternic care arată fiecare detaliu al pânzei.
NU A FOST O RĂPIRE, DAR APROAPE
Nu vom aprofunda în procesul lung și diplomatic (însoțit de controverse) prin care Guernica – care a petrecut mai bine de 40 de ani la Muzeul de Artă Modernă din New York (MoMA) prin decizia lui Picasso până când s-au recuperat libertățile în Spania– s-a întors în țara noastră. Expoziția Picasso. Călătoria Guernicai este însărcinată să o povestească într-un mod distractiv și documentat. Dar ne vom opri atenția asupra faptului că tabloul a ajuns la Barajas pe 10 septembrie 1981 în cala zborului comercial Iberia IB-952 –rulat într-un cilindru uriaș– venind de pe aeroportul John F. Kennedy din New York.
„Cu motoarele încă pornite, comandantul Juan López Durán a luat cuvântul și, cu vocea ruptă, a spus: Doamnelor și domnilor, bine ați venit la Madrid. Trebuie să vă spun că au venit... însoțind Guernica lui Picasso la întoarcerea sa în Spania”. Jurnalistul Borja Hermoso a cules ca mărturie într-un reportaj publicat în El País care a reconstituit emoționant această călătorie pentru care nu exista decât un bilet dus dus spre Madrid.
Poster expus în „Picasso, călătoria lui Guernica”.
Pentru a încheia, nu vrem să închidem acest subiect fără să ne reluăm un alt fapt curios pe care ei îl indică în timpul turului expoziției: Pentru a face presiuni asupra MoMA să ne returneze Guernica, atât Miró, cât și Chillida și-au scos fără ceremonie lucrările din instituția nord-americană. (rețineți, cel mai bun muzeu de artă modernă din lume).
Încă un motiv, dacă tot nu ne ajungem, să respectă și iubește acești doi artiști, care s-au susținut mereu reciproc și, din câte vedem, de asemenea întreaga dorință a unei națiuni de a recupera moștenirea artistică moștenită de la Picasso.